Miercuri, 26 Mai 2010 | Cristian ROBU-CORCAN – Obiectiv Vocea Brailei

     Legea Lustraţiei nu este anacronică, este doar tardivă, şi asta strict ca efect. Anacronismul nu poate fi probat, pentru simplul fapt că România încă mai este dominată de exponenţii comunismului privatizat. Cu Ion Iliescu preşedinte al Colegiului Naţional al Revoluţiei Române, institut subvenţionat din bugetul naţional, cu un PSD al nomenklaturii aflate în faza de apoplexie a dezmăţului moral, Legea Lustraţiei vine ca o adiere de vânt expiatoare pentru un popor amnezic, care trebuie să priceapă că trecutul României nu face parte dintr-o altă ţară, dintr-un alt timp şi un alt spaţiu. A trecut puţin timp de când Bogdan Olteanu îl făcea fascist pe Mircea Cărtărescu. A trecut şi mai puţin timp de când Roberta Anastase, cea care a jucat un rol esenţial în acest act istoric, era numită maimuţă. Abia de câteva zile Sever Voinescu este atacat cu aceleaşi abjecte invective cu care Ana Pauker, Brucan, Gheorghiu-Dej îi calomniau pe liderii partidelor democratice.

     În aceste condiţii, Aurel Simionescu, fost lider al UTC Brăila şi membru în CC al UTC între anii 1985-1989, actualul primar al Brăilei, mentorul inactivităţii totale pe vremea cât a fost preşedinte de Consiliu Judeţean, artizanul indiferenţei în “privatizarea” pieţei Concordia, în loc să facă un pas înapoi, un mic pas ce ţine de decenţă şi de un oarecare respect pe care – cred eu! – îl datorează celor 2.452.400 de victime directe ale comunismului românesc, se apucă să emită opinii despre “corectitudine” şi să aibă “puncte de vedere”. Domnia sa – sau tovărăşia sa, nici nu mai ştii cum să-i spui! -, netulburat în niciun fel, lipsit de orice emoţie retrospectivă, dezamăgit doar de faptul că ar mai fi avut nevoie de un mandat (pentru nişte “proiecte”, nu pentru altceva), consideră ca fiind incorectă condamnarea cuiva care “a aderat la o doctrină” şi că ar trebui “condamnate faptele pe care le-a făcut în numele unei ideologii”.

     Tovarăşu’ Simionescu, cu tot respectul democratic: 1. dumneavoastră n-aţi “aderat” la o doctrină (vă rog să mai citiţi o dată doctrina pe care o invocaţi, asta dacă vă străbate vreun fior dubitativ), ci aţi aderat – şi aţi făcut-o şi după 1989 – la “foncţii”, la reprezentarea cu panaş roşu, aţi bătut cu putere la porţile ierarhiei sociale, nicidecum nu v-aţi pierdut nopţile meditând şi asumându-vă marxismul, că, dacă aţi fi făcut-o, nu v-ar mai fi ieşit din gură stoluri de porumbei bălţaţi; 2. “faptele” dumneavoastră sunt semnificative, aţi pus umărul cu putere la propagarea delirantă şi la consolidarea unui sistem politic abominabil, din postura de ideolog susţinut de un întreg aparat represiv, nedemocratic, criminal, bazat pe linşare morală, tortură fizică şi regim politic penitenciar; 3. chiar presupunând, iraţional şi împotriva oricăror evidenţe, “pasivitatea” dumneavoastră în funcţia pe care aţi deţinut-o în aparatul ideologic comunist şi tot nu se poate, omeneşte vorbind, găsi acea minimă substanţă morală care să vă îndreptăţească în demersul dumneavoastră de a vă situa deasupra fenomenului.

     În fine, ar trebui, poate, în cei 5 ani care vă vor ţine departe de demnitatea şi funcţia publică, să lecturaţi, în linişte, mărturiile zguduitoare ale acestui popor decimat şi decapitat generaţii de-a rândul de către – cine credeţi? – colegii dumneavoastră de “doctrină” şi să realizaţi, în ultima clipă, că Legea lustraţiei v-a făcut un bine. V-a luat posibilitatea de a continua în aceeaşi nebuloasă sufletească şi v-a redat, în schimb, liniştea de care n-au avut parte cei care, direct sau indirect, v-au ajutat să creşteţi un copil în libertate.
     Sau, poate, doriţi s-o luaţi de la capăt?

Vineri, 06 Aprilie 2012 | Cristian ROBU-CORCAN – Obiectiv Vocea Brailei

      În ediţia de ieri a Obiectiv-ului, colegul meu, Mircea Doagă, sublinia un lucru cât se poate de stresant şi dezamăgitor: banul public nu se risipeşte oricum, ci în mod cu totul inutil. Mai mult, în această orgie a scuipatului de milioane pe geam a dispărut orice reper valoric – milionul este tratat ca pe o pungă cu seminţe.

     Despre primarul Simionescu am mai scris, vizând mai ales arivismul lui feroce, disimularea lui doctrinară şi abilitatea ieşită din comun de a fi primar fără a răspunde de nimic. Acum, brusc adus la realitate, am realizat că, de fapt, dincolo de orice considerente tematice, avem de-a face cu cel mai scump primar din istoria Brăilei, un primar pe care, cred, nu şi-l poate permite nici New York-ul, darămite un oraş ca al nostru. Nici n-a mai fost nevoie să trec în revistă cu acribie “realizările” măreţe, pentru că peste mine au venit cu iureş şi chiot mare reprezentările unor sume pe care, bag eu de seamă, nu le mai înţelegem: sute de miliarde pe proiectul Dorobanţi, sute de miliarde pe CET etc. Dom’le, tot ce atinge Primăria se transformă în ceva incredibil. Pentru că, da, aşa este, e greu de crezut! Cine ar putea să creadă, de pildă, că dom’ primar a băgat într-un parc suma cu care s-ar fi putut construi un bloc? Nimeni, nu?

     În orice familie bine organizată există un membru care, de regulă, face piaţa. Să facem un exerciţiu de imaginaţie, nu ne costă nimic. Deci, îl trimitem la piaţă pe acel membru suficient de priceput încât, în schimbul unei sume bine chibzuite, să ne aducă 1 kg de roşii. Ce va încerca să facă cumpărătorul delegat de noi? Să dea un preţ bun pe nişte roşii bune. În principiu, dacă nu în mod ideal de fiecare dată, delegatul nostru se va întoarce cu aproape 1 kg de roşii, nu cu jumătate, cheltuind un preţ mediu de piaţă şi obţinând o calitate satisfăcătoare, şi de aceea îl vom trimite şi data următoare. Haideţi să-l facem pe Simionescu delegatul familiei Brăila şi să încercăm să vizualizăm rezultatul. Aşadar: Simionescu se întoarce acasă cu 1kg de roşii stricate la preţul unui gram de aur. Îl mai trimiteţi la cumpărături a doua oară?

    Tot ce se face nu poate fi, în principiu, rău, dar cu ce preţ şi cât va dura? Evident că Dorobanţi, Griviţa, parcurile de joacă şi, de regulă, tot ce aduce un plus de utilitate publică sunt bune şi frumoase, dar cât costă şi cât vor putea fi utilizate? Câţi dintre dumneavoastră îşi pot permite să dea câteva zeci de mii de euro pe un automobil micuţ, necăjit, care va funcţiona doar vreo câteva luni?

    Nu salariul de primar ne costă domnul Simionescu, acesta-i un nimic. Când vă veţi gândi cât ne costă actualul primar să aveţi în cap sute şi mii de miliarde! Şi cred eu că nu puţini veţi spune: scump, prea scump, extrem de scump!

Marţi, 20 Martie 2012 | Cristian ROBU-CORCAN – Obiectiv Vocea Brailei

       “Gândiţi-vă ce s-ar putea face cu banii ăştia”, perorează Primarul Interogaţie, referindu-se la cele 200 de miliarde de lei pierduţi pe proiectul Dorobanţi. Mare om, mare întrebare! Hai, gândiţi-vă! Dar înainte de a-i înainta lui Simionescu referatele ce sintetizează “gândirea” voastră, mai luaţi în calcul şi următoarele: 1. proiectul Dorobanţi ţine de Primărie, deci Simionescu nu are niciun amestec; 2. caietul de sarcini al licitaţiei a fost întocmit de Primărie, deci Simionescu n-are niciun amestec; 3. Autoritatea de Audit a sancţionat o prevedere din caietul de sarcini, o prevedere care a îngrădit accesul la licitaţie pentru posibili ofertanţi prin stipularea unei condiţii – ofertanţii să facă dovada deţinerii ori închirierii unor staţii de betoane şi asfalt pe o rază de câteva zeci de kilometri în jurul oraşului, deci Simionescu nu are niciun amestec. Acum, scurt pe doi: ştiu toţi copiii că există o firmă renumită care are staţia de betoane exact acolo unde zice caietul. Deci, Simionescu nu are niciun amestec. Hai, gândiţi-vă!

      Mai departe! Gândiţi-vă ce s-ar fi putut face cu sutele de miliarde topite în CET! Hai, gândiţi-vă! Gândiţi-vă ce s-ar fi putut face cu sutele de miliarde înghiţite de Braicar! Hai, gândiţi-vă! Gândiţi-vă ce s-ar fi putut face cu peste 20 de bugete locale de 20 de ani încoace! Hai, gândiţi-vă! Gândiţi-vă şi mergeţi să puneţi capul pe umărul lui Simionescu, ca să-l alinaţi şi ca să-i spuneţi: Aşa e, domnu’ primar, s-ar fi putut face multe, dar cu dumneavoastră înainte vom reuşi în cele din urmă, adică în următorii 100 de ani!
      Un scriitor celebru spunea că poporul care nu-l vrea ca stăpân pe Dumnezeu ajunge să fie condus de dictatori. S-a înşelat formidabilul gânditor – cine nu-l vrea pe Dumnezeu drept conducător, ajunge să fie condus de nebuni cuvioşi. Nebunii cuvioşi îţi scot dinţii din gură cu patentul, dar te respectă şi dialoghează cu tine. Ei formulează rapid întrebări cu aer de postulat administrativ: îţi dai seama ce-ai fi putut mânca dacă ai fi avut toţi dinţii în gură?
     Gândiţi-vă că avem primul primar din istoria Brăilei care gândeşte subtil, prin interogaţie, care meditează intens asupra unei probleme la care nu s-a mai gândit cineva până acum: la lipsa oricărei legături dintre Primar şi Primărie. Gândiţi-vă câte s-ar fi putut face dacă ne-am fi dat seama la timp că între Primărie şi Primar nu-i nicio legătură!
     Şi mai gândiţi-vă la ce destin ar fi avut Brăila dacă n-ar fi luată la întrebări de un Primar care n-are nicio legătură cu Primăria!